Ce aș mai putea a-ți zice?

Să îți spun să mă iei de mână? Pentru ce? Ai mai putea tu să îmi acoperi rănile?
Să îți spun să mă săruți? Pentru ce? Buzele tale ar putea să își mai ia cuvintele înapoi?
Să îți spun să mă iei în brațe? Pentru ce ? Inima ta ar mai putea auzi bătăile inimii mele?
Așa că nu îți spun nimic. Tac. Și în tăcerea mea mi te ascunzi tu, și în vorbele pe care nu le-am putut rosti îmi ești tu, și lacrimile le care nu le-am putut plânge îmi sunt ale tale.
Mâinile mele te așteaptă să te întorci. Degetele mele de sticlă verzuie așteaptă să se ascundă din nou în degetele tale de crini otrăvitori. Ochii mei de cristal topit așteaptă să fie cuprinși din nou de ochii tăi de amurg hibernal. Știu că nu te întorci.